DGASPC Gorj, în lupta împotriva exploatării prin muncă a copiilor


În fiecare an, la data de 12 iunie, este marcată Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor. Instituită de Organizația Internațională a Muncii (OIM) în anul 2002, această zi are scopul de a atrage atenția asupra dimensiunii fenomenului privind exploatarea copiilor prin muncă și asupra măsurilor care trebuie luate pentru a elimina această practică.

În 2019, tema Zilei mondiale de luptă împotriva exploatării prin muncă a copiilor este: ,,Copiii ar trebui să lucreze în visurile lor, nu pe câmpuri”. Cu toate acestea, potrivit statisticilor, la ora actuală, la nivel mondial, circa 152 de milioane de copii muncesc. Deși copiii lucrează în aproape toate sectoarele, 7 din 10 activează în agricultură. În acest an, Organizația Internațională a Muncii celebrează 100 de ani de avansare a justiției sociale și de promovare a muncii decente. Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor se referă la progresele obținute în urma unui sprijin de 100 de ani al OIM acordat țărilor privind combaterea muncii în rândul copiilor. Încă de la fondarea sa, în anul 1919, Organizația Internațională a Muncii și-a stabilit ca principal obiectiv abolirea exploatării prin muncă a copiilor. OIM a adoptat și supraveghează standardele de muncă ce includ conceptul de vârstă minimă de angajare. În acest sens, Convenția nr. 138 prevede ca vârsta minimă de angajare să nu fie mai mică decât vârsta la care se încheie învățământul obligatoriu. Adoptarea Convenției nr. 182 din 1999 a consolidat acordul general cu privire la eliminarea exploatării prin muncă a copiilor.

Fără cazuri în județ
La nivelul județului nostru, potrivit statisticilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, nu sunt înregistrate cazuri de copii exploatați prin muncă. În cadrul DGASPC Gorj funcționează „Compartimentul violență domestică și de intervenție în situații de abuz, neglijare, trafic, migrație și repatrieri”, în cadrul căruia lucrează o echipă de specialiști, asistenți sociali și psihologi foarte bine pregătiți, care au capacitatea de a interveni prompt și de a identifica cele mai bune soluții pentru protejarea interesului superior al copilului.,,Minorii exploatați prin muncă nu merg la școală și au foarte puțin timp la dispoziție să se joace, sau poate chiar deloc, iar unii dintre ei nu primesc nici hrană sau îngrijire corespunzătoare, fiindu-le refuzat, practic, dreptul la copilărie. De aceea, milităm pentru eradicarea exploatării copiilor prin muncă și pentru protejarea drepturilor acestora. Copiii trebuie să urmeze formele de educație prevăzute de lege, dar și să beneficieze de bucuria copilăriei, în toate formele ei”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul