Femeie agresată de soț într-un autoturism



Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului
Ţicleni au fost sesizați de o femeie, de 51 de ani, din orașul Țicleni, cu privire
la faptul că, aflându-se pe raza orașului Țicleni, în autoturismul proprietate
personală, în care se afla împreună cu soțul său, de 59 de ani, acesta ar fi
exercitat acte de violență împotriva sa, de natură a-i provoca leziuni care
necesită pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.

”Ca urmare a agresiunilor suferite
victima a părăsit domiciliul conjugal, solicitând emiterea unui ordin de
protecție provizoriu pentru 5 zile, față de agresor, acestuia fiindu-i interzis
să se mai apropie de soția sa și să o caute la locul de muncă. În cauză a fost
întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie” au transmis polițiștii.

Articolul Femeie agresată de soț într-un autoturism apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul