Domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, la zi aniversară!


Personalitate marcantă a sistemului educaţional românesc şi un consacrat nume de referinţă în viaţa intelectuală a Gorjului, autor de cărţi şi abilitat manager al activităţilor educaţionale, consemnat prin cuvinte de apreciere în dicţionare de prestigiu şi participant la diferite congrese şi conferinţe naţionale şi internaţionale consacrate dezbaterilor asupra statutului juridic al şcolii româneşti din ultimele decenii, Domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu se prezintă astăzi, la zi aniversară, ca un om cu o putere de muncă deosebită şi cu aceleaşi proiecte îndrăzneţe şi pertinente, mereu aplecat asupra studiului şi animat de dorinţa firească de a se depăşi pe sine însuşi, pentru a demonstra prin ţinuta sa academică, aceeaşi rigoare pe care o impune prin exemplul personal! Dacă ar fi doar enumerate în linii mari domeniile sale de implicare şi de cercetare, în acest sens pot fi amintite: activitatea la Comisia Naţională pentru evaluarea înalţilor funcţionari publici, activităţi de predare şi de cercetare ştiinţifică, participări la concursuri de admitere şi la manifestări ştiinţifice, fost Secretar de Stat pentru Învăţământul Preuniversitar în MEN, absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, membru al Centrului de Excelenţă Academică, autor publicat în dicţionare naţionale şi internaţionale şi remarcat ca o personalitate a anului, cu multe sute de articole publicate în reviste de specialitate şi de mare prestigiu, autor de cursuri universitare şi de contracte de cercetare, autor a zeci şi zeci de cărţi de referinţă din diferite domenii de activitate.

Adrian Gorun ocupă o poziţie specială printre oamenii de frunte ai Gorjului
Domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun ocupă o poziţie specială printre oamenii de frunte ai Gorjului, ca un slujitor de valoare al unor atât de necesare instituţii deţinătoare ale memoriei vii a naţiunii şi care îmbină în personalitatea sa pe specialistul care n-a înţeles şi nu înţelege munca numai în birou sau numai la catedră ca pe o slujbă oarecare, ci, ca pe o misiune sacră căreia i s-a dedicat cu deosebită competenţă şi pasiune, modelul de urmat constituindu-l un obiectiv suprem pe care l-a slujit timp de o jumătate de veac, având un respect suprem faţă de izvoarele autentice ale cunoaşterii, prin stăruinţa de a se perfecţiona neîncetat, de a dobândi noi cunoştinţe, parcurgând treptele iniţierii, cu dorinţa de a afla şi mai ales de a face bine şi corect ceea ce îi revine ca responsabilitate, competenţa constituindu-se metodic şi mai ales întemeiată pe dorinţa de a se perfecţiona pentru ca munca sa de zi cu zi să însemne o contribuţie importantă în cadrul unui proces general de construire şi de dezvoltare a unei instituţii. De ani de zile a fost şi este perceput ca intelectualul prin excelenţă, cu neîntreruptă dorinţă de a pune în valoare tot ceea ce se poate, dar însemnată şi remarcabilă este dăruirea de care a dat şi dă dovadă, devotamentul pe care l-a dovedit, mai ales în munca sa de conducător al unor instituţii educaţionale, acea trudă mai necesară astăzi ca oricând ca păstrătoare a tezaurului axiologic de scrieri filosofice, juridice şi politice, bogat întemeiate pe documente – cărţi, studii şi articole, acelea care reprezintă contribuţii peste care nu se poate trece cu uşurinţă şi care merită atenţia cercetătorilor în folosul dezvoltării cunoaşterii surselor inedite privind aspecte cruciale ale istoriei naţionale. De cele mai multe ori, ceea ce l-a ajutat la propria sa afirmare, dânsul a considerat de cuviinţă că trebuie transmis mai departe şi astfel şi-a dezvăluit însuşirile de dascăl, în primul rând, de bun profesor, însufleţit de aceeaşi pasiune şi de dorinţa de a contribui la bunul mers înainte al unor tineri aflaţi la început de drum, iar zecile de teze de doctorat în îndrumarea şi realizarea cărora a fost şi este implicat stau mărturie a hărniciei şi a nivelului competenţei sale profesionale. În această din urmă calitate, şi-a asumat sarcina coordonării a numeroase lucrări care au reuşit să clarifice aspect importante ale realităţii moderne şi contemporane româneşti, de aceea, se cuvine precizat faptul că majoritatea doctoranzilor domnului profesor, printre care şi semnatarul acestor rânduri, provin din mediul preuniversitar şi universitar de cercetare.

Un căutător al adevărului şi al valorii ştiinţifice
Personalitatea domnului prof. univ. dr. Adrian Gorun confirmă faptul că de fiecare dată recursul la metodă, conceptul de metodă, înţeles, de această dată, în sensul clasic, cartezian, însemnând acele «lanţuri de judecăţi cu totul simple, de care geometrii obişnuiesc să se servească, pentru a ajunge la demonstraţiile lor cele mai grele» şi reprezentând soluţia cu adevărat ca o trezire la realitate, iar domnia sa, ne convinge că pentru orice realizare este nevoie de timp, atât pentru proiecţie, cât şi pentru construcţie şi aplicare, mai ales că în orice domeniu, conceptualizarea prefigurează procesul cel mai îndelungat şi complex. Poate că în acest sens, mai putem desluşi o altă dimensiune a personalităţii domnului Gorun, a unui om cu dorinţa de a face bine, de a se dărui chiar unor semeni ai săi, a unui om onest, bine întemeiat în ceea ce face, dar şi voind a fi de folos într-o lume în care, din păcate, puţini sunt cei care înţeleg că rostul omului cu frică de Dumnezeu, nu este doar bunăstarea şi împlinirea propriei sale persoane, ci, mai ales folosul pe care el îl dă comunităţii, fiind un om cu o largă deschidere către semenii săi, cu dorinţa de a face bine şi de a ajuta şi a se implica în a sprijini cauzele bune şi mai ales dacă ele pot fi de folos oamenilor şi societăţii, deci, un om întreg, demn de stima şi aprecierea semenilor săi.
De bună seamă, astăzi, trăim, cu adevărat, aşa-numitele timpuri ale schimbărilor, şi chiar dacă un vechi proverb chinezesc le consideră cele mai periculoase, ca oameni contemporani cu domnul Adrian Gorun, să înţelegem că putem experimenta şi fizic, ceea ce de atâtea ori am proiectat mental, că putem evalua sau putem supralicita oportunităţile cu privire la durata unor perioade de tranziţie politică, socială sau culturală, când computerele, internetul, programele sofisticate au făcut şi fac totul mai uşor pentru că au adus şi aduc totul mai aproape de năzuinţele noastre, deoarece sărim peste etape, economisim timp, chiar dacă, la propriu, consumăm energie, în timp ce cartea, documentul supus cercetării, în sensul lor clasic, sunt din ce mai îndepărtate. În concluzie, la zi aniversară, să-l apreciem pe Domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun şi să-l privim ca pe un căutător al adevărului şi al valorii ştiinţifice, întotdeauna preocupat de îmbunătăţirea calităţii activităţilor didactice, domenii în care înregistrează succese remarcabile prin cărţile şi studiile publicate, prin calitatea de conducător de doctorat, transmiţându-i cele mai sincere urări de viaţă lungă, multă sănătate, pentru a continua cu aceeaşi energie activitatea de cercetare ştiinţifică şi didactică în sprijinul tinerilor studenţi, al publicului larg care îl cunoaşte şi îl preţuieşte!
LA MULŢI ANI!



Cititi tot articolul