Să vină turiștii! Târgu Jiul, gata să găzduiască cele mai tari concerte din țară!



Se dă startul concertelor la Târgu Jiu. Vineri va
avea loc primul concert. Gheața o vor sparge Connecte-R și Alex Velea. Intrarea
va fi liberă, spectacolele având loc în Piața Prefecturii.

Municipalitatea susține că a reușit să
pună la punct programul evenimentelor care vor atrage turiștii, în această vară,
la Târgu Jiu. Primele spectacolele vor avea loc vineri, 14 iunie, când pe scenă
vor urca mai mulți artiști. „Un program cu așteptări. Împreună cu angajații de
la Direcția de Evenimente am reușit să contractăm toate formațiile de top pe
care le puteam aduce la Târgu Jiu. Chiar în această săptămână avem un mega
concert cu Connect-R și cu Golden Gang din care face parte Alex Velea. Vom avea
un concert de două ore în Piața Prefecturii și așteptăm pe toată lumea.
Inclusiv condițiile meteo ne sunt favorabile. Toată vara va
fi plină de astfel de evenimente cu formații de top”, a declarat primarul
Marcel Romanescu.

Botgros
și Carla’s Dreams

Din șirul evenimentelor nu vor lipsi
nici momentele populare, de top. Romanescu a ținut ca Lăutarii de la Chișinău
să concerteze la Târgu Jiu. „Pe ultima sută de metri am reușit să aducem și Lăutarii
de la Chișinău a lui Botgros, pe data de 23 iulie va fi un mega concert. Am
avut o discuție de 3 luni, partea de soliști, printr-o colaborare cu Roberta
Crintea, vor fi invitați, nu plătim decât lăutarii de la Chișinău. Avem două
alternative ca și locație fie în Piața Prefecturii, fie pe stadion unde noi
ne-am dori ca inaugurarea să se facă odată cu Super Cupa României. Unul din
concertele din vară aș vrea să-l programez exact pentru inaugurarea stadionului.
Eu m-am gândit la trupele 5Gang și Carla’s Dreams”, a mai declarat primarul.

Pentru cele trei luni de spectacole
săptămânale municipalitatea a alocat peste 80mii de euro, bani ce vor merge
spre achitarea onorarilor artiștilor.

Articolul Să vină turiștii! Târgu Jiul, gata să găzduiască cele mai tari concerte din țară! apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul