Nouă consilieri locali din Fărcășești, cu dosar penal pentru abuz în serviciu! Dosarul, în cercetare la Poliția Rovinari


Nouă dintre cei treisprezece aleși locali din comuna Fărcășești sunt cercetați penal pentru abuz în serviciu, deoarece în ultima săptămână din aprilie, când s-a votat bugetul localității, au decis să dea afară din ședința publică șapte cetățeni care se aflau în sala de ședință. Unul dintre cetățenii respectivi a depus plângere penală împotriva celor nouă consilieri PNL(6), PRU(1), PMP(1) și PSD(1).

Plângerea penală s-a depus la Poliția Rovinari, imediat după această ședință, de către Robert Belgiu membru ALDE. Acesta i-a acuzat și în scris pe cei nouă aleși că abuzează de funcția lor pentru a vota bugetul localității cu ușile închise.
,,Ni s-a îngrădit dreptul la informație, mai ales că în ședința respectivă se vota bugetul localității. Chiar dacă am încercat să le arăt consilierilor că se comite o ilegalitate, ei au continuat. Sper să răspundă penal pentru abuz în serviciu”, a declarat Robert Belgiu. Dosarul se află în lucru, dar reclamantul a fost anunțat, recent, că a început cercetarea penală în acest dosar. Și un salariat al primăriei este cercetat penal pentru furt și lovire, acesta revenind la serviciu. Curtea de Conturi a finalizat recent o verificare la Primăria Fărcășești.
A.STOICA



Cititi tot articolul