Constantin Zărnescu e un brâncuşiolog vestit însă e totuşi mai întâi de toate prozator, eseist, dramaturg. Cu „Clodi Primus” şi „Meda mireasa lumii” este un autentic existenţialist. Eroii acestor romane trăiesc spaima de moarte, suferinţa le trezeşte dorinţa de viaţă, tinerii crezându-se aleşi ai absolutului, însetaţi de (auto)cunoaştere ca Ulise! cel homeric, călătorind spre sine şi spre alţii, dornici de a descoperi minunile lumii.
Ca dramaturg (Regina Iocasta, 1981) Constantin Zărnescu optează pentru tragedia politică. Adevărul nu se condiţionează şi este un samizdat. Cât priveşte „Aforismele şi textele lui Brâncuşi” (1980) ele relevă în viziunea autorului antologator – un remarcabil filosof şi înţelept de sorginte străveche, comparabil cu Socrate, Diogene, Esop, Platon, Plotin, dar fiind esenţial de un românism arhetipal, echivalat şi de C. Noica ca nişte foarte adânci rădăcini din perspectiva cărora se poate transgresa şi apropria viitorul… întregii Europe.
În „Ieşirea la mare” (1985), Constantin Zărnescu ambiţionează o demonstraţie de putere a limbii. Cartea probează o imaginaţie verbală remarcabilă revărsată din trufaşa înălţime a creatorului – deţinător al cuvintelor puterii. Sunt în acest volum secvenţe în care pura plăcere a tablourilor caricaturale este mai puternică decât eventualul subtext al celor înfăţişate, pictate, amuzant în culorile lui Bosch. Povestitorul se complace în scriitură la un pas de caricatură, plonjează în grotesc cu voluptate, se supune plăcerii de-a descrie iadul terestru.
În 2002 Constantin Zărnescu publică romanul „Ziua Zilelor” şi opera dramatică în trei acte „Dracula în Carpaţi”. „Ziua Zilelor” are o dimensiune epopeică şi vizează evocarea întregii Ţări la Alba Iulia în decembrie 1918. Este întreţesut din conflicte tragice, din elemente de mitologie naţională, din relatările martorului din tot atâtea nuclee epice în jurul unor întâmplări, într-o tonalitate măsură exaltată cu un accent patriotic evident.
Romanul se vrea şi este unul existenţialist-autenticist, al Unirii tuturor românilor, izbutind să redea în plan artistic atmosfera clipei istorice, a emoţiei întemeietoare de noua conştiinţă identitară, a spiritului de angajament conştient în faptul însuşi al istoriei. Fiind totodată o lectură-lecţie şi o lectură-pasiune.
„Dracula în Carpaţi” dezhumează nişte motive, hermeneutizează texte vechi, caută relaţiile şi coincidenţele de epocă, legendele reîntoarcerii cavalerismului simbolic, ale mântuirii, ale metamorfozării neîntrerupte şi revenirii.
– un minieseu de Ion Popescu-Brădiceni –
