Un tânăr de 21 de ani, din comuna Peștișani, a ajuns, ieri, în arestul IPJ Gorj, pentru șantaj și hărțuire. Acesta este suspectat că ar fi comis faptele, pentru a o convinge pe fosta iubită să se întoarcă la el. Surse susțin că, după despărțire, femeia de 21 de ani l-ar fi mințit că este însărcinată și a plecat în străinătate, iar din acest motiv bărbatul ar fi început să o șantajeze, avertizând-o că, dacă nu va veni cu copilul acasă, va merge la Poliție și va face plângere în care o va acuza de fapte grave.
”La data de 10 iunie, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 21 de ani, din comuna Peștișani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de șantaj și hărțuire. Acesta, în perioada aprilie-mai, ar fi șantajat-o și hărțuit-o pe fosta sa iubită, cu scopul de a se împăca cu el. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.