Drumul expres Târgu Jiu- Craiova este, acum, în atenția guvernului PNL, urmând să fie semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, a anunțat, marți, deputatul Dan Vîlceanu, în conferința de presă, susținută alături de vicepremierul Raluca Turcan.
Vîlceanu a ținut să precizeze că momentul nu este unul electoral ci are legătură cu onorarea promisiunilor făcute în urmă cu 3 săptămâni la Gorj de premierul Ludovic Orban.