România, misiune grea la Oslo


România se duelează în această seară cu Norvegia, de la ora 21,45, într-o partidă extrem de importantă din preliminariile EURO 2020. Meciul se joacă la Oslo, iar organizatorii se aşteaptă ca arena de aproape 30.000 de locuri să fie plină. Delegația României a aterizat, miercuri seara, pe pământ nordic, la capătul unui zbor ce a durat aproape 3 ore. Din păcate, vremea din Norvegia se anunţă una potrivnică la ora jocului, fiind anunţate precipitaţii abundente. Delegaţia României a făcut deplasarea împreună cu micii fotbalişti care au câştigat Cupa Satelor 2018-2019. Cei 15 copii care reprezintă comuna Ruginoasa, județul Iași, vor susține naționala din tribune. Doi dintre jucătorii ofensivi ai primei reprezentative, Gheorghe Grozav şi George Țucudean, au declarat că succesul este vital pentru echipa noastră. Pe 10 iunie, România se va deplasa la Malta, un meci considerat mult mai uşor ca partida de la Oslo.,,Eu cred că dacă mergem să facem egal nu o să fie bine. Trebuie să mergem cu gândul la victorie. Trebuie să intrăm motivați din primul minut, cu toții știm cât de importante sunt aceste meciuri. Trebuie să ne autodepășim. Avem o echipă care poate să învingă Norvegia. Eu zic că nu trebuie să mergem ca la tăiere. Trebuie să mergem încrezători și foarte motivați din primul minut”, a spus Gicu Grozav . ,,Sunt două meciuri importante, două meciuri grele, prin care putem lua o opţiune foarte serioasă de a ne califica. Dacă vom câştiga ambele meciuri vom lua o opţiune foarte serioasă în grupa aceasta să ne calificăm. M-aş bucura dacă aş marca, dar important e să câştige echipa, să se califice, depinde doar de noi”, a declarat George Țucudean.

Contra: ,,Jocul Norvegiei s-a schimbat în bine”
Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, joi, la conferinţa de presă dinaintea partidei, că ştie care sunt atuurile gazdelor, o echipă mult îmbunătăţiţă odată cu venirea antrenorului Lars Lagerback. ,,În general, nu mă tem de nicio echipă sau de un anumit jucător. În fiecare echipă sunt jucători care te pot pune în dificultate. În echipa Norvegiei sunt jucători dezechilibranţi, precum Odegaard, King, Elyounoussi, Johnsen, dar forţa Norvegiei stă în echipă. E o formaţie cu jucători tineri, care joacă foarte bine pe contraatac. Jocul s-a schimbat în bine de când a venit Lars Lagerbäck şi a adus un plus de experienţă. Au câştigat şi grupa din Liga Naţiunilor”, a explicat Contra.
Antrenorul României a adăugat că atitudinea tricolorilor a fost bună în ultimele confruntări, dar erorile individuale trebuie eliminate.,,Norvegia şi Suedia au, în general, cam acelaşi stil de joc, sunt echipe trase la indigo, dar în echipa Norvegiei sunt jucători cu o viteză în plus pe faza la atac, mai ales extremele, plus King (n.r. Joshua King, de la Bournemuouth). Sper ca greşelile făcute în prima repriză a meciului cu Suedia să nu se mai repete. Ca nivel de atitudine şi implicare, nu am ce să le reproşez jucătorilor de când am venit aici. Mai avem un antrenament. Toată lumea s-a pregătit foarte bine, toţi îşi doresc să joace. Vom vedea cine va fi titular. Întotdeauna, dacă am dubii cu două, trei posturi, mă decid după ultimul antrenament”, a precizat selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României.
Lotul convocat de Cosmin Contra pentru următoarele două partide este:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 15/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)
Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 4/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 31/10), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3), George Pușcaș (Palermo, 6/2)
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul