Tânăr din Târgu-Cărbunești, rănit în accident


Două autoturisme s-au ciocnit, miercuri, pe Calea București, din Târgu-Jiu. În urma impactului, unul dintre șoferi, un tânăr din Târgu-Cărbunești, a fost rănit. Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor, că un bărbat de 55 de ani, din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, nu s-a asigurat la plecarea de pe loc cu o autoutilitară și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de tânărul de 28 de ani, din Târgu-Cărbunești, din direcția Târgu-Jiu spre Vâlcea. ,,În urma impactului șoferul, de 28 de ani a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. ,,Au constatat că, în urma impactului, a rezultat o victimă care nu era încarcerată și care nu a suferit leziuni grave. Echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor calificat la fața locului și a transportat victima la UPU”, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul