
Un agent al Poliției Transporturi Feroviare Gorj a murit duminică seara în urma unui accident rutier produs pe raza localității Țicleni. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă și a ieșit cu mașina în decor, lovind un arbore de pe marginea șoselei. Un echipaj medical l-a transportat la spital la Craiova, dar agentul a murit ca urmare a rănilor grave pe care le-a suferit.