La 4 august 2019 se împlinesc 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial 1916-1919. Grele au fost luptele date în jurul Tisei, aproape de vărsarea Mureșului în Tisa în acele luni ale lui iunie, iulie și august 1919 pentru alungarea ungurilor din țară și înfăptuirea României Mari. Bătălia s-a sfârșit cu biruința desăvârșită a românilor. Se împliniseră o mie de ani de când cel din urmă voievod al românilor din Ardeal, Gelu, murise ca un erou, pe malul Căpușului, înfrânt de hoardele de barbari maghiari, care porniseră din sălbăticiunile Asiei și năvăliseră cu caii lor cei iuți, de-au poposit pe plaiurile Ardealului. Înfrângerea viteazului Gelu pecetluise căderea românilor din Ardeal în robia ungurească. Bătălia de pe Tisa a venit să puie sfârșit acelei negre nopți, plină de visuri rele, care durase o mie de ani.În noaptea de 29 spre 30 iulie, românii au trecut Tisa, mai sus de Szolnok pe un pod de vase. De pe mal priveau Regele Ferdinand, Regina Mari și marele lor sfetnic Ioan Brătianu, aducându-și aminte cum, cu 42 de ani mai înainte, de pe malul Dunării, în fața Nicopolei, înaintașii lor, domnitorul Carol și Ioan Brătianul cel bătrân priveau oastea română ce trece apele mărețului fluviu, ca să câștige pe câmpiile Bulgariei, neatârnarea României celei mici de atunci. Feciorii și nepoții luptătorilor de la Plevna treceau acum Tisa, sub privirile domnitorului Carol și a feciorului lui Brătianu ca să pecetluiască pe câmpurile Ungariei Unirea cea Mare a tuturor românilor.În două zile – noaptea de 29 și 30 iulie 1919, românii au trecut Tisa urmărind oastea ungurilor. În ziua de 3 august, toată oștirea ungurească a pus armele la pământ și s-a predat românilor. A doua zi, la 4 august, armata română a ocupat Budapesta și a înfipt steagul românesc pe cetățuia din Buda, pe palatul regal de pe malul Dunării și pe toate clădirile de seamă ale orașului.Mare și în veci neuitată în istoria neamului va fi această zi de 4 AUGUST 1919, când românul, rupând lanțurile unei robii de o mie de ani, a îngenuncheat pe dușman și i-a pus piciorul pe grumaz, chiar în capitala lui. A fost ziua care a răzbunat toate suferințele și toate necazurile războiului. A tresărit în pământul Câmpiei de la Turda, trupul voievodului Mihai, ucis mișelește pentru că a voit să strângă la un loc pe toți românii. Au tresărit în mormintele lor uitate mucenicii sfărâmați pe roată ori sfâșiați în temnițe, când pe străzile falnicei capitale maghiare treceau cu muzica în frunte și cu steagurile desfășurate ostașii României.
Grigore Haidău
