Municipalitatea a prezentat bilanțul încasărilor de la
Parcarea din Rodna. Potrivit datelor profitul din primele luni ale acestui an
este cu 4, 17% mai mare decât în anul precedent.
Primarul Marcel Romanescu se laudă cu
încasările pe primele 6 luni ale anului după ce a preluat parcarea de la Rodna.
Cifrele sunt încurajatoare, autoritatea fiind convinsă că pe viitor încasările
vor crește. „Apare o creștere de 41,7% față de încasările din 2018. Avem o
valoare maximă în luna mai iar în iulie avem 40 de mii de lei, încasări doar
până pe data de 16. Se prevede o stabilizare a încasărilor lunare unde va la 80
de mii de lei. În prezent există 280 de mii de lei, bani pe care îi avem și îi
putem folosii. Sumele le putem folosi atât pentru parcări cât și pentru alte
investiții. După implementarea sistemului de monitorizare se vede o creștere de
la 14 mii de lei. I-am spus, încă de la început, domnului Rotaru că lucrurile
pot fi îmbunătățite”, a declarat Marcel Romanescu.
Tichetele de la liberalul Orzan, mai scumpe!
Edilul recunoaște că, la început, cartele achiziționate, de la societatea
consilierului județean Gheorghe Orzan, pentru taxarea beneficiarilor au fost
cumpărate la suprapreț. Acum tichetele sunt obținute la o
valoare de trei ori mai mică. „În primele 3 luni, puși în situația de a taxa, am
achiziționat acele cartele la 0.33 bani. După cele trei luni de zile s-a făcut
o licitație și astăzi achităm acele cartele cu doar 0.,13 bani. E o altă firmă,
din București”, a mai declarat edilul.
Articolul 280 de mii de lei- profit de pe urma parcării de la Rodna. apare prima dată în Impact In Gorj.