16:20 Rotaru a pierdut procesul împotriva lui Romanescu. NU revine ca șef în primărie!


Tribunalul Gorj a respins, joi, contestația pe care Marian Rotaru a depus-o la decizia de la începutul anului prin care primarul Marcel Romanescu îl demitea din fruntea Direcției Publice de Patrimoniu.

„ Respinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Gorj” au decis judecătorii.

Recent, fostul director a câștigat într-o acțiune similară împotriva Consiliului Local Târgu-Jiu, victoria sa fiind bazată pe faptul că legea nu le dă dreptul consilierilor să demită directori aflați în subordinea directă a primarului. Toate aceste procese au fost declanșate după izbucnirea, acum un an, a scandalului „Pedichiura”, Rotaru apărând într-o fotografie în timp ce o fostă subordonată îi făcea pedichiura.



Cititi tot articolul