Printr-o postare pe pagina de socializare, primarul din Rovinari, Robert Filip, se plânge că, în ultimii trei ani, a fost nevoit să suporte ”injurii, minciuni și tot felul de piedici și de plângeri penale din partea unui grup de derbedei”.
”Ultima găselniță a derbedeilor: asfaltul din oraș nu are grosimea necesară! Ca să demontăm și această invenție, am ajuns să secționăm și să măsurăm stratul de asfalt, rezultând că ajunge până la 7 cm, în condițiile în care în proiectul tehnic se prevede o grosime de 4 cm” notează edilul ALDE.