Peste
600 de autovehicule au fost controlate de polițiștii gorjeni, în primele trei
zile ale acțiunii TRUCK & BUS, pentru verificarea activităților de
transport public de persoane și mărfuri. Au fost aplicate 150 de sancțiuni
contravenționale, în valoare de peste 51.000 lei
„În perioada 13 – 19 mai a.c., Direcția
Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române coordonează, la
nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în
special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii
autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de
marfă. În cadrul acestei acțiuni, polițiștii rutieri gorjeni verifică
autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de
transport mai mare de 8+1 locuri și pe cele destinate transportului de marfă,
cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone“, se arată într-un
comunicat al Poliției Gorj.
Sancțiunile
au constat în nerespectarea prevederilor OUG 195/2001 privind circulația pe
drumurile publice, HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului
din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care
trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport
rutier, OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind
perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor
auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, HG
1373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri
divizibile pe drumurile publice din România și Legii 132/2017 privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse
terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
Articolul 150 de amenzi aplicate în doar trei zile de către polițiștii gorjeni transportatorilor de persoane și mărfuri apare prima dată în Impact In Gorj.