145 de ani de la naşterea lui CONSTANTIN BRÂNCUŞI! – Acţiunile organizate de către UNIVERSITATEA «CONSTANTIN BRÂNCUŞI» din TÂRGU-JIU (I)


Pe parcursul a trei zile, culminând cu ziua sărbătoririi naşterii genialului sculptor, la 19 februarie, declarată sărbătoare naţională, Universitatea al cărei patron spiritual este Constantin Brâncuşi, a organizat un amplu ciclu de manifestări care au cuprins, printre altele, o masă rotundă cu tema: «CONSTANTIN BRÂNCUŞI – ÎNTRE ISTORIE ȘI MEMORIE», la care au participat cadre universitare, cercetători de specialitate, iar, în cadrul unei emisiuni difuzate la postul…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul