08:20 Fetiță din Târgu-Jiu, dată dispărută


O copilă de 13 ani, din Târgu-Jiu, a fost dată dispărută de acasă. Părinții Robertei Gabriela Codinoiu au anunțat poliția marți seară (24 septembrie). Fata este elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național ”Spiru Haret”.

Se pare că minora a mai plecat de acasă și în trecut. Roberta Gabriela Codinoiu a fost dată în urmărire națională, iar polițiștii i-au rugat pe cetățeni să ofere orice informație despre fată. Părinții au fost cei care au alertat autoritățile, atunci când au descoperit că a dispărut de acasă.

„La data de 24 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că în jurul orei 20.00, când a revenit la domiciliu, de la serviciu, a constatat că fiica sa, Codinoiu Roberta-Gabriela, de 13 ani, a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că minora este cunoscută cu plecări repetate. Minora a fost pusă în urmărire, la nivel național, iar polițiștii efectuează verificări și activități specifice pentru identificare. Persoanele care pot oferi detalii de natură să-i ajute polițiștii să găsească minora sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.



Cititi tot articolul