Candidatul USR PLUS la prezidențiale a ajuns ieri la Gorj. În discursul său, liderul politic a atacat problema Complexului Energetic Oltenia declarând că: ”CEO ar trebui să accelereze procesul de conversie pe gaze naturale ale vechilor capacități de producție pe bază de cărbune pentru a-și păstra contribuția în sistemul energetic”. Declarațiile nu au fost pe gustul conducerii Complexului care, printr-un comunicat de presă, a taxat dur modul lui Barna de a-și atrage simpatizanții.
Aspiratul USR PLUS la fotoliul de președinte a ajuns în județ la prima oră. Dan Barna a ales ca punct de plecare municipiul Motru unde a stat de vorbă, după spusele lui, cu mai muți mineri. Concluziile au fost trase ulterior. „CE Oltenia are mari dificultăți financiare din cauza proastei administrări și căpușelor politice care nu au făcut investiții în această companie. Contextul european nu este favorabil industriei miniere așa cum o știm noi astăzi din cauza angajamentelor pe care România și le-a luat în privința reducerilor emisiilor de carbon. CEO ar trebui să accelereze procesul de conversie pe gaze naturale ale vechilor capacități de producție pe bază de cărbune pentru a-și păstra contribuția în sistemul energetic. De asemenea, e nevoie de viziune pentru a ne adapta la noile realități: investițiile în noi capacități pe bază de energie regenerabilă, dacă acestea sunt eficiente economic. Fără investiții la CEO vom ajunge să închidem carierele de cărbune, să lăsăm oamenii pe drumuri dar să folosim aceleași capacități de producție despre care se spune că sunt poluante. Pe de altă parte acestea nu mai sunt eficiente și am ajuns să folosim cărbune din import. Practic, în loc să investim în tranziția energetică a României, investim în tranziția energetică a altor state”, a declarat Dan Barna.
Nu știe ce vorbește?!
Conducerea CEO s-a arătat contrariată în urma declarațiilor făcute de liderul național. Sorinel Boza îi atrage atenția lui Barna că CEO nu este temă de campanie. „Sunt momente când te crucești ! Oameni importanți din aceasta țara fac afirmații ca au fost in vizita la Complexul Energetic Oltenia și când colo ce sa vezi …… un fake. De ce oare ajungem sa ne coboram atât de jos și sa credem ca așa putem convinge oamenii sa ne voteze! Domnul Barna nu a ajuns la Complexul energetic Oltenia. Poate a trecut pe lângă vreo cariera sau chiar prin fata sediului societății însă pana a vizita Complexul energetic e drum lung. Poate la Motru s-a întâlnit cu angajați din CEO asta nu contest . Însă pana la afirmația ca a vizitat CEO este drum lung. Văd afirmații făcute in spațiul online ca sunt probleme financiare la CEO. Adevărat ……..Însă sunt probleme din cauza arhicunoscută a taxelor pe care le plătim. Nu sunt o persoana ce nu recunoaște acest lucru însă era bine dacă veneați cu soluții. Ca de a arată cu degetul sunt chiar satul de parca taxa pe CO2 a fost pusă de vreun prieten sau vreo ruda de-a mea. Sincer aveam așteptări de la Dvs stimate domn. Mari chiar. Însă de a vorbi fără sa știți nici măcar 2% din problemele cu care ne confruntam chiar vom ducem in derizoriu munca tuturor celor ce câștiga o pâine in acest Complex. Dacă vreodată veți dori sa aflați cu ce ne confruntam va stau la dispoziție . Dacă nu veți dori sa discutați cu mine va recomand sa discutați cu doamna deputat Pruna , colega Dvs de partid , căreia am încercat acum ceva timp sa ii explic toate problemele cu care ne confruntam. Asta este! Complexul energetic reprezintă o masa mare de votanți. Recomand celor ce își vor trece in agenda de lucru și acest obiectiv sa vina cu soluții de salvare sau solutii de ajutor. Cei 13 mii de angajați asta așteaptă. Apropo domnule Președinte acest Complex energetic este stabil financiar fără datorii! Din păcate nu ii este suficient acest lucru. Îi trebuie ajutor și susținere de a trece peste acest ultim pas aprobarea schemei de sprijin. Puteți sa o face și Dvs și cei din jurul Dvs prin acțiuni de lobby la comisie. Așa putem ajuta. Restul sunt povesti. Apropo domnule Președinte , anul trecut am investit 605 milioane RON iar anul acesta estimam peste 500 milioane RON”, a comentat managerul CEO, Sorinel Boza.
Articolul Meci Dan Barna- Sorinel Boza pe tema CEO. „Sunt momente când te crucești !” apare prima dată în Impact In Gorj.